Am petrecut cele 30 de ierni implinite in Paris, departe de casa, departe de ea, dar IMPREUNA cu el.
Ne-a prins bine, si chiar va sfatuiesc, daca aveti cum, sa plecati putin de acasa, doar voi doi. In momentul in care apare un copil, ramane mai putin timp de petrecut in doi si este nevoie pentru sanatatea cuplului de asa ceva. A fost greu ? Al naibii de greu. Noua ni se facuse dor de ea, de cum am decolat … Imposibil ? Nu sau pentru noi nu a fost. Bunicii au fost langa ea si au stat si in cap numai sa o faca pe ea sa zambeasca.
In momentul in care am ajuns acasa, Sara dormea. Nu am vrut sa o trezim. Dimineata cand s-a trezit si m-a vazut, nu a stiut cum sa reactioneze. M-a imbratisat tare tare, iar mai apoi m-a luat de mana si m-a plimbat prin toata casa si mi-a aratat tot felul de lucruri … Cred ca imi povestea tot ceea ce a facut ea cu bunicii in lipsa noastra.
Am fost cu ea in parc, ne-am plimbat, ne-am jucat, iar dintr-o data, aparent fara motiv a inceput sa planga … si ce plans, si ce suspine.
Fac o mica paranteza si specific faptul ca in avion terminasem de citit Lacrimi si crize de furie de Aletha Solter.
Dragii mei, pentru mine a fost revelator ceea ce am citit.
Pentru ca nu am fost langa ea 4 zile, pentru ca ii lipsisem, pentru ca ii fusese dor de noi, pentru ca poate i-a fost greu fara noi, cu toate ca bunicii ne-au spus ca a fost vesela si s-a jucat si a dormit si a mancat ok, de fapt ii fusese greu fara noi. Si pentru ca citisem cartea am lasat-o sa planga in bratele mele care o mangaiau. Mai pleca din bratele mele, se mai intorcea si mai baga o runda de plans, niste suspine.
Ceea ce a fost oauuu pentru mine a fost faptul ca dupa ce a plans de mi-a udat umarul de la tricou, a fost un alt copil. M-a luat in brate, m-a pupat, isi punea adesea capul pe pieptul meu, venea cu cartile la mine sa ii arat, citesc ce vroia ea.
Faptul ca noi nu am fost langa ea, a fost o sursa majora de stres si ea a plans in bratele mele pentru ca eu ii ofeream siguranta, liniste si intelegere.
Mi-a fost greu sa o las sa planga, dar la absolut orice lucru care nu era pus cum ar fi vrut ea, la orice lucru pe care nu il dadeai atunci cand vroia ea, plangea. Si pentru ca citisem cartea, mi se pareau foarte multe lucruri relativ identite cu ce era mentionat acolo, asa ca am zis sa vad cum va fi. Incepea sa planga, venea in bratele mele, dupa care plangand se indeparta si iar venea la mine. Vorbeam cu ea. Ii spuneam ca si noua ne-a fost dor de ea, ca si noi o iubim foarte mult, ca ne dam seama ca i-a fost greu fara noi … Dupa care am inceput sa ma plimb cu ea in brate prin casa si o mangaiam.
Este foarte greu sa iti lasi copilul sa se descarce si sa il simti in bratele tale cand il mangai, dar in acelasi timp, daca fac o analogie cu mine, de exemplu, sunt la fel. Daca se intampla ceva ce ma supara foarte tare, simt nevoia sa plang, si plang, si tot ce vreau este ca cineva sa ma tina in brate si atat. Nu vreau sa fiu intrebata de ce plang, ce poate fi facut sa nu mai plang … Plansul este o descarcare benefica pentru mine. Daca plangi nu esti o persoana slaba. Plansul poate fi calea spre vindecare, uneori dupa zambete, pot urma si lacrimi. Iar dupa lacrimi, multe zambete.
Va recomand din tot sufletul sa cititi cartea si sa luati din ea ceea ce credeti ca va poate ajuta in crestea copiilor vostrii si nu numai!
Comentarii: