Povestea aniversarilor lunare

facebooktwittergoogle_pluslinkedin

Povestea aniversarilor lunare este destul de simpla. Spre sfarsitul sarcinii m-a lovit ideea asta: sa ne sarbatorim in fiecare luna cu un tort facut de mine, rochita noua si sedinta foto pana cand Sara va implini 1 an.

 

Am considerat ca oricat de multe poze faci, exista un moment in care nu mai faci. De exemplu, eu am zile intregi in care nu ii fac nici o poza Sarei. Am crezut ca macar o data pe luna pot opri timpul in loc pret de cateva minute.

 

Asa ca, Sara are un folder special pentru aniversari si nici nu va pot spune ce fior ma ia pe sira spinarii cand le privesc acum. Se vede evolutia Sarei de-a lungul celor 8 luni si nu iti vine sa crezi cat de repede a trecut timpul si cat de repede a crescut, s-a schimbat, s-a domnisorit.

 

Ideea tortului facut in casa a fost inconstienta, habar n-aveam in ce ma bag :) Mi-am zis ca este mai sanatos asa si ca in felul asta se va vedea si o evolutie culinaro-cofetaro-aniversara :)

 

Retele nu sunt ale mele, le culeg si eu de pe unde apuc, le gandesc si apoi le fac cum cred eu ca ar iesi mai bine. Sincer, singurul tort pe care l-am facut ad litteram cu ce scria in reteta nu mi-a iesit ok si am spus ca este mai bine sa am incredere in feeling-ul meu.

 

Tortul de luna aceasta a fost unul special : Tort cu nuci si crema de whisky. Reteta o vazusem anul trecut, daca nu ma insel, intr-o campanie a celor de la Dr. Oetker.

 

Ingrediente:
pentru blat:
4 oua
150 gr zahar
120 gr faina
1 plic praf copt cu sofran
1 plic zahar vanilat
130 gr nuci macinate
50 gr ciocolata menaj

pentru crema:
500 ml frisca lichida
50 gr zahar pudra cu aroma de vanilie (eu am uitat sa iau, am pus zahar simplu pudra si am adaugat putina esenta de vanilie)
200 ml crema de crema whisky
2 plicuri gelatina
1 lingura esenta cafea (din pacate nu am gasit, asa ca am facut o cafea simpla si am folosit-o)

pentru decor:
nuci maruntite si glazura

 

Mod de preparare:
Se bat oualele cu zaharul si zaharul vanilat pudra pana devin cremoase. Se adauga mai apoi faina si praful de copt si se omogenizeaza compozitia. Nucile se prajesc mai intai in cuptor (eu le-am prajit in tigaia de ceramica), apoi le-am maruntit, iar ciocolata data pe razatoarea mica. Dupa care incorporam nucile si ciocolata in compozitie. Se toarna totul in forma de tort ( eu am de 28 cm) tapetata cu putin ulei/unt si putina faina. Apoi se pune la cuptor. Cuptorul este necesar sa fie preincalzit. Eu am cuptor electric si l-am pus la 175° timp de 30-40 min.

Dupa ce este copt, il lasam sa se raceasca apoi il taiem in trei parti aproximativ egale.

Trecem la crema : se mixeaza bine frisca lichida cu zaharul pudra cu aroma de vanilie pana se intareste. Se adauga treptat crema de wisky si esenta de cafea.

Pliculetele de gelatina le preparam conform indicatiilor de pe ambalaj. Aici as pune o NB : niciodata nu mi-a iesit ok, daca am respectat ce scrie pe ambalaj, drept pentru care eu pun gelatina la inmuiat in mai putina apa, iar mai apoi pun o oala la foc mic si pun gelatina la bain marin si o mestec incontinuu pana se topeste. Atentie nu trebuie sa fiarba. Gelatina trebuie sa fie racita inainte de a o incorpora in crema. Se va adauga putin cate putin, mixand usor.

 

Asamblarea tortului:

In nici o reteta nu este mentionat faptul ca blatul se insiropeaza, iar eu am facut-o. Intr-un pahar am pus apa cu crema de whisky, putin rom si o lingurita de zahar brun si am insiropat fiecare blat.
Se pune primul blat pe un platou si se fixeaza in jurul lui un inel reglabil. Punem un strat de crema, apoi adaugam blatul din mijloc si mai punem inca un strat de crema, iar la final ultimul blat. NB: eu nu am pus ultimul blat pentru ca mi-ar fi iesit foarte inalt.

Tortul se da la rece. Eu l-am tinut aproximativ 2h30. Se desface cu grija inelul din jurul tortului. Pentru ca am mai patit-o, inainte de a scoate inelul, trec prin apa un cutit foarte fin si dau de jur imprejurul inelului si abia apoi scot inelul.

Cu crema ramasa se imbraca tortul si se presara pe toata suprafata nucile maruntite. Pentru ca mie mi-a ramas un blat, l-am maruntit si l-am presarat impreuna cu nucile.

Se poate orna cu glazura, eu nu l-am ornat, ci doar am folosit-o pentru a face cifra 8 :)

Daca aveti sabloane puteti face din glazura diverse figurine si le puteti folosi mai apoi in decor.

 

La final a aratat cam asa :)

povestea aniversarilor lunare-tort cu nuci si crema de whisky 1

 

povestea aniversarilor lunare-tort cu nuci si crema de whisky 2

 

 

povestea aniversarilor lunare-tort cu nuci si crema de whisky 3

 

Data viitoare o sa incerc sa fac si poze pas cu pas.

 

Daca aveti intrebari nu ezitati!

Comentarii:

  • Oana 17.08.2014

    Arata super ! O sa-l incerc ! Te pup !

    Raspunde
    • Gabriela 18.08.2014

      Arata bine si este si foarte gustos. Nu este greu de facut. Mare atentie are alcool :)))

      Raspunde
  • Cristina Radutoiu 21.08.2014

    Arata super si cred ca poate fi folosit si blat din comert, nu? 😀

    Raspunde
    • Gabriela 21.08.2014

      Se poate folosi si blat din comert, dar nu va fi la fel de gustos :) Ii va lipsi nuca.

      Raspunde

Lasa un comentariu: